Strategia organizațională
Strategia organizațională

conceptual picture of a signpost with the five Ws (what, where, why, who, when) isolated on white background (all signs cleaned)

Strategia organizațională este un mod de a vedea punctul în care organizația trebuie să ajungă și de a imagina drumul către acel punct.

Astfel definită, strategia este o temă foarte personală a managerului, pentru că el este acea persoană care trebuie să conducă firma prin mediul economic, printre competitori, printre cerințele tehnologice, furnizori, clienți, etc.

Prima parte, punctul unde compania trebuie să fie în viitor (în viitorul apropiat, în 3 – 5 ani) este sarcina managerului cu ajutorul celor mai importanți oameni din cadrul firmei (directorul de vânzări, producție, furnizori, managerii regionali, dacă este cazul). Această parte a strategiei poate fi realizată într-una sau mai multe zile (în funcție de mărimea organizației, disponibilitatea staff-ului, etc.), cu sprijinul unui consultant care poate facilita organizarea și structurarea întâlnirii și poate ajuta la tragerea concluziilor.

A doua parte, imaginarea drumului din punctul prezent către punctul viitor, este cea mai interesantă parte a unui proiect de strategie. Aici foarte multe organizații trebuie să fie implicate, în special clienții, pentru că ei sunt beneficiarii finali ai strategiei implementate de companie. Clienții trebuie să fie întrebați ce vor să cumpere în viitor, cum văd viitoarele produse, ce le place (și ce nu le place) la produsele actuale și la modelul de business. Tot aici, în a doua parte, trebuie să fie realizate câteva analize strategice (SWOT, VRIO, CAGE, etc.) pentru a vedea real care este poziția firmei față de concurență, față de clienți, de furnizori, de angajați și față de toate celelalte organizații printre care navighează compania. Asta este cea mai importantă parte și trebuie să fi făcută de manager împreună cu un consultant sau un grup de consultanți.

A treia parte a strategiei este realizarea unui plan de afaceri primar și un sistem de controlling pentru a ajuta compania să navigheze din punctul actual în punctul viitor.

Acest plan de afaceri primar va evalua viitoarele cifre de afaceri și costuri, capacitatea de producție necesară (inclusiv subcontractările sau nevoile ulterioare de subcontractare), oamenii implicați și responsabili de diversele acțiuni din cadrul strategiei. De asemenea, în planul de afaceri trebuie definiți indicatorii necesari pentru conducerea companiei, indicatori pe care managerul îi cere pentru a vedea starea permanentă a proceselor interne, investițiilor, producției, vânzărilor, etc. Din nou, persoanele implicate în elaborarea acestei a treia părți sunt managerul și consultantul.

Strategia arată direcția pe care compania trebuie să o aibă. Managerul este responsabil de implementarea strategiei și trebuie să aibă încrederea în ea; cu toate acestea, procesele și cultura internă a companiei (care sunt foarte conservatoare) vor eroda strategia în fiecare zi, încercând să aducă firma la vechile metehne ale business-ului.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: