Drumuri

Am citit recent bilanțul infrastructurii rutiere pentru 2017: 0 km autostradă dați în folosință, 9 kilometri muzeu (în apropiere de Cluj, lipsește un pod peste Someș ca să poată fi folosiți) și 12 km finalizați, dar nedați în folosință (tot în apropiere de Cluj, dar comisia de la Ministerul Transporturilor nu poate veni până pe 19 ianuarie, din auzite).

Marți, „familia tradițională” formată din mama, tata și copilul se pun în mișcare din Câmpina spre Cluj. Mișcarea durează până la Nistorești, unde ne așezăm în coadă la ambuteiaj. Mândri că suntem români, verificăm pe Waze care este starea lucrurilor. Aflăm (de ce n-am verificat înainte, nu știu) că DN1 este blocat până la Predeal, așadar decidem să ne întoarcem la Câmpina și să reluăm tentativa de plecare a doua zi de dimineață, lucru care s-a și întâmplat.

Tentativa de miercuri a fost un succes, am străbătut Valea Prahovei într-o oră și jumătate iar în alte șase ore ajungeam la Cluj. 400 km în 7 ore (da, aveam un copil mic în mașină, dar nu conducea el) nu este un record de melcitate (de la melc), viteza medie a fost de aproximativ 60 km/h, deci, la infrastructura pe care o avem, este un timp bun.

Parlamentul nostru are alte griji în momentul de față, să nu-i deranjăm. Iar bugetul pe 2018 este întocmit și votat, deci vom planifica cu mare atenție călătoriile viitoare.

Spread the word. Share this post!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: