46298551d2

Firma Klarwin face comerț și consultanță cu tehnologie. Firma nu are probleme de management deosebite, este bine condusă, centralizat, managerul firmei știe întotdeauna tot ce mișcă în cadrul firmei.

Sunt două chestiuni pentru care au apelat la consultant:

  1. Stabilirea unor ținte de cifre de afaceri pe departamente, altfel spus un sistem de planificare a vânzărilor (firma are un sistem Balanced Scorecard care trebuie să fie populat cu indicatori și ținte)
  2. Stabilirea unor tarife pentru servicii noi, pe care firma intenționează să le lanseze pe piață

Consultantul a rezolvat cele două chestiuni prin apel la matematica economică, mai exact identificarea purtătorilor de cost și structura costurilor, și ulterior, distribuirea costurilor.

Aceeași metodă a fost aplicată, în mare, la ambele chestiuni. La prima chestiune, suplimentar, a fost gândit un sistem de balansare a cifrelor de afaceri în funcție de costurile variabile (de câți bani costuri variabile am nevoie pentru a obține un leu cifră de afaceri).

Ulterior a intervenit schimbarea, în sensul că sistemul a fost restucturat și acum toate calculele firmei sunt făcute în sistem de costuri directe / costuri indirecte (de câți lei este nevoie pentru acoperirea unui buget propriu, de câți lei suplimentar este nevoie pentru acoperirea costurilor administrative)

În fiecare an, în lunile octombrie și noiembrie, pentru firma Klarin, facem, împreună cu managerul, Adrian Dobre, planificarea și bugetarea pentru anul următor. Lucrăm foarte bine împreună, mi se confirmă o dată în plus faptul că dacă există combinația dintre un manager inteligent și un consultant inteligent, atunci ambii au succes.

Una din contribuțiile lui Adrian Dobre la acest sit poate fi citită aici: Cum să vâslești într-o barcă cu motor .

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: