Alin IVAN

Riscul întreprinzătorului

Factorii de producţie, după concepţia generală a întreprinderii, sunt trei: munca, natura şi capitalul. Munca este retribuită prin salariu, natura prin chirie, capitalul prin dobândă sau dividend.

Un economist austriac, Joseph Schumpeter, a descoperit că mai există un factor de producţie, absolut necesar desfăşurării activităţii economice, anume întreprinzătorul. Întreprinzătorul combină factorii de producţie "primari" (munca, natura şi capitalul) de o manieră optimă, astfel încât să obţină maximum de beneficii. Prin realizarea acestor combinaţii, întreprinzătorul îşi sumă un risc. Recompensa acestui risc, retribuţia lui, se numeşte profit.

Astfel, el deosebeşte între două componente ale profitului contabil:

1. Profitul lipsit de risc, care poate fi calculat ca fiind rentabilitatea medie a bursei de valori
2. Riscul, care poate fi oricât de mare, în funcţie de aptitudinile întreprinzătorului.

Ambele componente trebuie să fie remunerate de activitatea economică a organizaţiei.
Astfel, profitul lipsit de risc (ceea ce matematic poate fi calculat ca fiind rentabilitatea medie a bursei de valori), este un profit mimim pe care activitatea organizaţiei trebuie să-l realizeze. Remunerarea celei de-a doua componente, anume riscul, poate creşte pe măsură ce întreprinzătorul îşi asumă acest risc:

1. Întreprinzătorul îşi organizează activitatea întreprinderii numai în funcţie de comenzile primite, fără să dezvolte nimic nou care nu este în prealabil cerut explicit de clienţi, remunerarea riscului este aproape nulă
2. Întreprinzătorul organizează activitatea întreprinderii astfel încât să iasă în întâmpinarea aştepărilor clienţilor săi, cu produse / servicii care pot să placă, să fie acceptate de piaţă, sau să fie respinse. Asumându-şi acest risc, întreprinzătorul are aşteptări mai mari în ceea ce priveşte remunerarea lui
3. Întreprinzătorul crează produse / servicii inovative, neaşteptate în care investeşte foarte mult capital şi energie. Dacă aceste produse / servicii excepţionale pe care el le crează vor fi acceptate de piaţă, atunci riscul va fi remunerat, prin faptul că el va vinde aceste produse / servicii cu un preţ foarte ridicat. Dacă produsele / serviciile nu vor fi acceptate, atunci pierderea lui va fi enormă.
4. Întreprinzătorul îşi organizează activitatea întreprinderii astfel încât, în mod conştient, încalcă legea. În acest caz el îşi riscă, pe lângă resursele financiare, libertatea şi poate chiar viaţa. Aşteptările de remunerare a riscului sunt, în acest caz, enorme. Evident, nici un consultant nu va recomanda nimănui asumarea acestui tip de riscuri.

Atunci când întreprinzătorul evaluează riscurile la care se expune, el trebuie să deosebească între două componente esenţiale ale riscului:

1. Expunerea la risc (E)
2. Probabilitatea de apariţie a riscului (p)

Riscul va fi calculat astfel: R = E x p

Exemple:

1. Dacă un întreprinzător doreşte să facă o investiţie de 1.000.000 iar probabilitatea de apariţie a riscului este de 0,1% (probabilitatea ca produsele / serviciile sale să nu fie acceptate de piaţă, sau probabilitatea ca o parte din clienţi să fie rău-platnici, etc.), atunci riscul lui este egal cu 1.000
2. Dacă un întreprinzător doreşte să facă o investiţie de 10.000, iar probabilitatea de apariţie a riscului este de 10%, atunci riscul lui este egal tot cu 1.000

Cele două riscuri prezentate mai sus vor avea acelaşi efect (includerea sumei de 1.000 în costuri pentru o recuperare eventuală, în cazul apariţiei riscurilor), dar riscurile din cele două exemple sunt de naturi complet diferite. În primul caz este vorba despre o investiţie majoră, relativ sigură, în al doilea caz este vorba despre o investiţie moderată, cu un grad ridicat de insecuritate. În cazul managementului financiar vor fi trate complet diferit.

În ceea ce priveşte calculul apariţiei diverselor riscuri, se folosesc două metode relativ similare, pe care nu le vom trata aici, din lipsă de spaţiu: metoda matematică şi metoda statistică. Detalii despre aceste metode oferim în timpul cursurilor de management.

Pentru a corobora expunerea (E) cu probabilitatea de apariţie a riscului (p) se foloseşte "clopotul lui Gauss", funcţia şi graficul repartiţiei normale. Şi despre aceasta vorbim la cursurile de management.

 

 

Alin IVAN, SVASTA Consult

Bibliografie şi surse de informare

1. Dr. Josef Wagner, Wirtschaftsförderungsinstitut, WIFI, Wien, 2005