Publicat pe

Sistemul de avertizare timpurie

Sistemul de avertizare timpurie este exact ce-i spune numele: un sistem care vă atrage atenția că trebuie să trageți de volan (de volanul business-ului, sigur) pentru că altfel nimeriți în șanț sau în gard.

Citiți, vă rog, articolele de break even point și despre costul marginal, apoi putem reveni aici.

Să vedem despre ce este vorba. Să presupunem că aveți o covrigărie (exemplul a devenit deja clasic de la celelalte articole) pentru care știți care sunt costurile pe total și pe produs (nu mai reiau teoria asta). Lucrurile funcționează, clienții vin, produsele sunt bune și se cumpără. Fluxul de numerar funcționează, este pozitiv la finalul fiecărei zile, luni, etc.

Într-o zi (așa încep marile povești) angajații vă spun că nu mai vor să muncească pe salariul pe care-l au, ci vor mai mult. Și-au făcut ei niște calcule (foarte multă lume se pricepe să calculeze banii altora) și covrigăria câștigă foarte mult, așadar ei pot fi plătiți mai bine. Deci, vor mai mult.

Sau, furnizorul de făină vă anunță că de luna viitoare prețul făinii va crește (căutați pe piață și nu găsiți mai ieftin). Sau, furnizorul de apă, sau cel de curent, vă anunță că vă cresc tarifele. Tot felul de fapte bune.

De asemenea, este foarte posibil ca, vis-a-vis, sau lângă covrigăria existentă care vinde covrigi cu 1 leu, să vină un concurent care să vândă covrigi cu 80 de bani (poate că sunt covrigi mai mici, dar dacă și-a pus o reclamă mare, cine mai bagă de seamă dimensiunea covrigului?) Cert este că vă pleacă clienții la concurență.

Costurile crescute pot fi mutate în preț. Dar și prețul trebuie să-l scădeți. Atunci ce va trebui să faceți? Să creșteți cantitatea. Trebuie să vă faceți socotelile costurilor maxime pe care vi le puteți permite (ca să știți cât acceptați din pretențiile angajaților – poate acceptați tot ce cer, poate aveți de unde) și care sunt prețurile minime pe care vi le puteți permite (poate puteți să vindeți covrigul cu 60 de bani, și atunci concurența o să gâfâie serios). Sigur, toate aceste modificări vor duce și la schimbări în cantitatea de break even, care, sigur, va crește. Noua cantitate va trebui să fie comparată cu capacitatea de producție (pot să fac atâția covrigi?), cu piața (pot să-i vând) și va trebuie să treacă prin analiza break even point + 1 și break even point – 1.

Dacă vreți suport pentru aceste calcule, atunci aici găsiți un fișier excel care vă face calculele și un manual care vă învață clar pașii.

Dacă aveți orice fel de întrebări pe tema asta, vă aștept la Contact.

Vă doresc succes în business!

Publicat pe

Break even point

Break even point este punctul care desparte zona de profit și zona de pierdere. Se măsoară în bucăți. Ca să fiu foarte clar, este răspunsul la întrebarea „câte bucăți trebuie să produc și să vând ca să fiu pe 0?”.

Am evaluat recent niște proiecte de afaceri (erau start-up-uri) în scopul finanțării lor. Nicăieri în proiecte n-am găsit fraza „trebuie să fac 100 de prăjituri ca să fiu pe 0, la a 101-a o să fiu pe câștig” sau „trebuie să plachez 25 de mp de faianță” sau „trebuie să spăl 50 de mp de covoare”, etc., ați prins ideea. Asta arată că lumea nu-și pune întrebarea asta, sau nu știe să calculeze punctul de break even. Este un calcul foarte simplu, pe care-l găsiți aici.

Important este și până când obții punctul de break even. Să ne gândim că faci planul pentru o lună. Dacă atingi punctul de break even până în data de 15 – 20 ale lunii (deci până atunci ai toate cheltuielile acoperite) atunci e perfect. Dacă atingi punctul de break even prin 25 ale lunii este destul de riscant, pentru că poate să apară vreo dereglare de orice fel și să nu-l atingi deloc până la finalul lunii, și atunci, luna aia o să fii pe pierdere (pentru că ai de plătit angajați, chirii, furnizori, bancă, etc., costuri de care nu poți fugi). Atunci când calculezi punctul de break even și data (sau poate ora) până când îl obții, este important să știi că sunt costuri fixe (care rămân aceleași și dacă nu faci nici un produs, și dacă faci la maxim) – chirie, bancă, salarii, etc. și mai sunt costuri variabile (costuri care cresc sau scad în funcție de cât muncești) – materie primă, spre exemplu. Deci nu e suficient să iei costurile și să le împarți la preț, că nu dă ce trebuie.

Sigur, sfatul meu nu este să vă organizați business-ul ca să ieșiți pe 0, cantitatea aia este doar un reper (extrem de important). Jocul la 0 nu e bun, trebuie joc pe plus. Atunci, la costurile fixe veți adăuga un profit, în valoare absolută. (Fișierul vă permite calculul unui profit procentual față de costuri).

Dacă vreți să puneți întrebări pe tema asta, vă aștept în câmpul de comentarii, sau, în privat la Contact. Dacă vreți fișierul care calculează toate astea (împreună cu un manual foarte clar), atunci aici e locul.

Vă doresc succes în business!