strategia

Strategia

Strategia în afaceri ne arată poziția pe care proprietarul o vrea pentru businessul său în viitor (3 – 5 ani).

De aceea, planul de afaceri strategic începe cu trei capitole esențiale: misiunea, viziunea și valorile.

Strategia – elemente esențiale

Misiunea firmei spune care este scopul înființării ei: spre exemplu, dacă ne gândim la covrigăria din articolele anterioare, să presupunem că misiunea ei este să facă cei mai buni covrigi din lume.

Viziunea, ar fi să fie în top 5 al covrigăriilor mondiale. Să se vorbească despre această covrigărie (ar trebuie să-i dăm deja un nume, prea am folosit-o drept exemplu) la emisiunile culinare.

Valorile covrigăriei se pot împărți în două (nu este obligatoriu): valorile interne, cele care se comunică de la management spre angajați și valorile externe, cele care se comunică de la covrigărie spre clienți și furnizori. Valorile trebuie să fie congruente cu misiunea și cu viziunea, adică cu speranța de a fi în top 5 mondial cu cei mai buni covrigi din lume. Astfel, putem presupune că valorile interne ale covrigăriei vor fi munca, cinstea și curățenia (sunt trei absolut întâmplător), iar valorile externe vor fi calitatea, prospețimea și viteza de servire.

Deja, având aceste elemente, covrigăria noastră are un drum strategic: știe unde trebuie să ajungă, știe care sunt produsele pe care trebuie să le facă și cu ce fel de utilaje, știe cum trebuie să fie angajații pe care-i va lua pe drumul ăsta, știe cum va alege furnizorii de ingrediente.

 

Strategia – elemente practice

Astfel, o covrigărie care visează la top 5 mondial nu va avea utilaje vechi, ruginite și nu va amesteca coca cu mâna. Ingredientele nu vor putrezi în frigidere. Angajații ei nu vor fi delăsători și murdari. Nu vor sta de vorbă între ei în timp ce clientul așteaptă să cumpere un covrig. Covrigăria cu pricina va avea cele mai noi utilaje. Spațiul de preparare va fi separat (eventual) de spațiul de servire cu un geam. Clientul să vadă cum se fac covrigii și ce se pune în ei. În general, să vadă că firma își respectă valorile enunțate. Angajații vor fi curați, rapizi, vor ști să folosească instrumentele, echipamentele, etc.

Dacă proprietarul nu are resurse, atunci viziunea lui nu ar trebui să fie să intre în top 5 mondial, ci să fie cea mai vizitată covrigărie din cartier. Este o viziune la fel de utilă strategic ca și cea anterioară.

Așadar, covrigăria are acum structura de business (oameni, echipamente, proces de producție, proces de livrare și încasare). Această structură este generatoare de potențial, care, la rândul lui, trebuie transformat ulterior în profit și cash. Transformarea se face în fiecare zi, săptămână, lună, trimestru, semestru, an.

 

Strategia în timp

Am făcut mențiunea de timp de 3 – 5 ani și trebuie să explic: viața economică se mișcă foarte repede în direcții destul de puțin anticipate. O perioadă de 5 ani este rezonabilă ca anticipare a viitorului. Ne dăm seama dacă covrigăria are vreo șansă să fie în top 5 mondial. Putem ști ce fel de echipamente apar (poate că apar roboți care cer ingredientele și care le refuză pe cele care expiră).

Păstrarea unui model de business (într-o lume care se mișcă atât de rapid) mai mult de 5 ani mi se pare păgubos, chiar dacă modelul de business și-a arătat valoarea. Adică din potențialul creat, a reușit să facă profit și cash. La un moment dat va intra pe o pantă descendentă dacă nu va fi schimbat, inovat, modificat, etc.

Mai jos instrument Excel care este util la analiza strategică a business-ului.

Despre planul de afaceri operativ în articolul următor.

Până atunci, vă doresc succes în business!.